Con­da­cul 1

Ale­sule Vo­ie­vod şi Îm­pă­rat al sla­vei, pe Tine, Fă­că­to­rul ce­ru­lui şi al pământu­lui, văzându-Te pe mun­tele Ta­bo­ru­lui, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zi­di­rea s-a mirat, ce­ru­rile s-au­cu­tre­mu­rat şi toţi pământe­nii s-au bu­cu­rat, iar noi, ne­vred­ni­cii, aducându-Ţi pen­tru Schim­ba­rea Ta la Faţă în­chi­nare de mulţumire, îm­pre­ună cu Petru din su­flet Îţi cântăm:

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Ico­sul 1

Înge­ri­lor ne­cu­nos­cută şi oa­me­ni­lor ne­pă­trunsă a fost Dum­ne­zei­rea Ta, Dă­tă­to­rule de Lu­mină, Hris­to­ase, când, cu ful­ge­rele şi ra­zele Lu­mi­nii Tale ne­în­se­rate, Te-ai ară­tat pe mun­tele Ta­bo­ru­lui uce­ni­ci­lor Tăi, care s-au în­spăimântat, văzând norul stră­lu­cind lu­mi­nos şi gla­sul Ta­tă­lui au­zind, au înţeles taina În­tru­pă­rii Tale şi au cântat aşa:

Iisuse, Fiul lui Dum­ne­zeu cel fără de moarte, lu­mi­nează-ne pe noi cu lu­mina Feţei Tale; Ii­suse, Dum­ne­zeul cel Bun şi Pu­ter­nic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dor­mim în adâncul în­tu­ne­ri­cu­lui şi în som­nul pă­ca­tu­lui. Ii­suse, Cel ce lo­cuieşti întru lu­mina cea ne­pă­trunsă, scoate-ne şi pe noi din locul în­tu­ne­ri­cu­lui; Ii­suse, Cel ce ai um­plut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în lăcaşurile ra­i­u­lui. Ii­suse, Lu­mina lumii, slo­bozeşte-ne din mâna celui vi­clean pe noi, cei ce stăm în în­tu­ne­ric; Ii­suse, Soa­rele Dreptăţii, îm­bracă-ne în veşmântul ade­vă­ru­lui şi al dreptăţii pe noi, cei ce dor­mim în umbra morţii.

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 2

Văzând, Iu­bi­to­rule de oa­meni, Doamne, că uce­ni­cii Tăi nu sunt încă lu­minaţi şi nu pri­cep că Tu tre­buie să mergi la Ie­ru­sa­lim şi acolo să pă­timeşti multe şi să fii omorât, ai în­ce­put de atunci să le spui că toate aces­tea tre­buie să le rabzi de bu­nă­voie pen­tru mântu­i­rea noas­tră. Totuşi, ei neputând înţelege dacă sunt de la Dum­ne­zeu sau de la om, după şase zile ai luat cu Tine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi i-ai dus pe mun­tele Ta­bo­ru­lui, ca să le arăţi, îna­inte de Cruce, slava Ta dum­ne­ze­iască, ca şi în tim­pul pă­ti­mi­ri­lor Tale să-Ţi cânte: Ali­luia!

Ico­sul 2

Înţele­sul cel greu de pă­truns al pă­ti­mi­rii Tale celei de bu­nă­voie neputând să-l înţeleagă uce­ni­cii Tăi, Doamne, mai îna­inte de cru­cea Ta, ai dus pe trei din­tre uce­ni­cii Tăi într-un munte înalt, ca să vadă mi­nu­nea în­fricoşatei Tale Schim­bări la Faţă şi dum­ne­ze­iasca Ta slavă, cea pu­ru­rea fi­i­toare, ca atunci când Te vor vedea răs­tig­nit să înţeleagă că pă­ti­mi­rea Ta este de bu­nă­voie şi să-Ţi cânte aşa:

Iisuse, Care de jos ai urcat pe un munte înalt, urcă-ne şi pe noi întru cele de sus, ca să că­u­tăm desfă­ta­rea întru cele îna­lte; Ii­suse, Care ai în­de­păr­tat pe Petru şi pe fiii lui Ze­ve­deu de mulţimea gri­ji­lor lumeşti, în­de­păr­tează şi min­tea noas­tră de lu­cru­rile pământeşti, ca să învăţăm a ne feri de pa­ti­mile cele jo­s­nice. Ii­suse, Care cu multă trudă ai dus pe pri­e­te­nii Tăi la o înălţime prea­fru­moasă, învaţă-ne şi pe noi ca prin su­doare şi multă trudă să ne ne­voim în toate zi­lele; Ii­suse, Care ai ară­tat uce­ni­ci­lor, în tă­ce­rea ru­gă­ciu­nii, Schim­ba­rea Ta la Faţă, în­vred­niceşte-ne acum şi pe noi, cre­din­cioşii Tăi, să ne lu­mi­năm cu dul­ceaţa cu­vin­te­lor Tale. Ii­suse, Care ai ară­tat trei mar­tori ai sla­vei Tale în liniştea Ta­bo­ru­lui, dă-ne şi nouă, celor tăcuţi şi goi, să cu­ge­tăm tot­dea­una la slava Ta; Ii­suse, Care pen­tru nu­mele Tău s-a ve­se­lit Ta­bo­rul şi Er­mo­nul, dă-ne şi nouă, ca prin che­ma­rea prea­dul­ce­lui Tău nume, să săvârşim ur­care la cele îna­lte.

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 3

Aleşii Tăi Apos­toli, îm­brăcaţi fiind cu pu­tere de sus, Doamne, i-ai urcat în Tabor, ca să înveţe a cânta cele îna­lte şi să cu­gete la cele cereşti, iar nu la cele pământeşti. Îm­bracă-ne, dar, şi pe noi cei căzuţi întru cele de jos şi biruiţi tot­dea­una de ne­pu­tinţele tru­pu­lui, cu pu­te­rea şi slava Ta, ca pu­te­rea Ta să lu­creze în ne­pu­tinţele noas­tre, şi să-Ţi cântăm Ţie cu dra­goste: Ali­luia!

Ico­sul 3

Vrând ca îna­inte de Cruce, de pă­ti­mi­rea cea de bu­nă­voie, să des­co­peri în parte slava dum­ne­zei­rii Tale, Hris­to­ase, Mântu­i­to­rul nos­tru, ai ales numai trei din­tre mu­ri­tori care să fie mar­to­rii aces­tei slave: pe Petru, care Te-a iubit mai mult decât toţi şi Te-a măr­tu­ri­sit, pri­mul din­tre toţi, Fiu al lui Dum­ne­zeu, pe Iacob, care, având nă­dej­dea bu­nătăţilor vi­i­toare, capul sub sabie şi-a ple­cat şi, ast­fel, a pus în­ce­put mu­ce­ni­ci­lor Tăi, şi pe Ioan cel fe­cio­rel­nic, care, mai mult decât toţi păstrând ne­pri­hă­ni­rea tru­pu­lui şi a du­hu­lui, a pri­mit har de­o­se­bit întru ve­de­rea unor ne­gră­ite des­co­pe­riri şi a sla­vei Tale dum­ne­zeieşti. Îm­pre­ună cu ei primeşte şi de la noi aceste cântări de laudă:

Iisuse, Cel ce de la Petru, mai îna­inte de Schim­ba­rea la Faţă, ai pri­mit măr­tu­ri­si­rea, primeşte şi calda noas­tră măr­tu­ri­sire; Ii­suse, Cel ce ace­luiaşi Petru, în Tabor, i-ai dat în­drăz­ne­ală să vor­bească cu Tine, spune şi ini­mi­lor noas­tre celor paşnice şi bune. Ii­suse, Cel ce pe fiii lui Ze­ve­deu, pen­tru iu­bi­rea lor în­flă­că­rată, i-ai numit fiii Tu­ne­tu­lui, nu ne birui cu tu­ne­tul mâniei Tale; Ii­suse, Cel ce ace­loraşi uce­nici nu le-ai în­gă­duit să co­bo­are foc din cer asu­pra sa­ma­ri­te­ni­lor, stinge focul pa­ti­mi­lor noas­tre lă­un­trice. Ii­suse, ri­dică-ne îm­pre­ună cu fe­cio­rel­ni­cul Ioan în Ta­bo­rul cel de sus, întru curăţia tru­pu­lui şi a su­fle­tu­lui; Ii­suse, Cel ce ştiai că Iacob va bea întâiul Tău pahar, găteşte-ne şi nouă lo­curi în rai.

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 4

Furt­ună a fost ară­ta­rea dum­ne­zei­rii Tale în mun­tele Sinai, de­o­a­rece în tu­nete şi ful­gere ai dat legea slu­gii Tale Moise; tot aşa şi în Horeb a fost duh de tărie ce des­pica munţii; vi­je­lie şi foc când Ilie pro­o­ro­cul a vrut să Te vadă. Totuşi nu în vi­je­lie, nici în cu­tre­mur şi nici în foc nu a fost Dom­nul, ci în glas de adi­ere de vânt Ţi-ai ară­tat Faţa şi slava dum­ne­zei­rii Tale, pre­cum şi în mun­tele Ta­bo­ru­lui ai şezut în faţa lor şi cu bu­cu­rie Ţi-au cântat: Ali­luia!

Ico­sul 4

Auzind Moise şi Ilie în Tabor cu­vin­tele Tale, că vei sfârşi la Ie­ru­sa­lim, s-au făcut mar­tori la toată lumea, Doamne, că Tu eşti cu ade­vă­rat Fiul lui Dum­ne­zeu, tri­mis de Tatăl spre mântu­i­rea oa­me­ni­lor, aşa cum a măr­tu­ri­sit şi gla­sul Său din cer. Căci Moise a fost che­mat din morţi, ca să măr­tu­ri­sească celor ţinuţi în iad ve­ni­rea Ta în lume. Ilie însă a fost che­mat din rai, ca să spună lui Enoh des­pre slava Ta, vă­zută în Schim­ba­rea Ta la Faţă. Iar noi, mirându-ne de taina ară­tă­rii pro­o­ro­ci­lor Tăi în Tabor, cu umi­linţă îţi cântăm:

Iisuse, Cel ce ai vrut ca vă­ză­to­rul de Dum­ne­zeu Moise să-Ţi pri­vească Faţa Ta, arată-ne şi nouă, în ve­a­cul ce va să vie, dul­ceaţa cea do­rită a Feţei Tale; Ii­suse, Cel ce de de­mult lui Moise i-ai ară­tat stră­lu­ci­rea sla­vei Tale, arată-ne şi nouă, întru Îm­părăţia Ta, Faţă către faţă, bu­nă­ta­tea cea ne­spusă a pri­vi­rii Tale. Ii­suse, Cel ce în linişte şi în glas de adi­ere de vânt lin l-ai învăţat pe Ilie des­co­pe­ri­rea Ta, învaţă-ne şi pe noi, în chip mi­nu­nat şi în linişte, ne­pă­ti­mi­rea dum­ne­ze­iască; Ii­suse, Cel ce l-ai adus pe robul Tău Ilie în rai, în car de foc near­ză­tor, ri­dică-ne şi pe noi, în chip mi­nu­nat, la înălţimea desăvârşitei vieţuiri. Ii­suse, Cel ce de de­mult în multe chi­puri ai grăit pro­o­ro­ci­lor, iar în Tabor le-ai ves­tit moar­tea Ta, hrăneşte cu cu­vin­tele vieţii veşnice şi su­fle­tele noas­tre cele flămânde; Ii­suse, Cel ce prin gura a doi mar­tori ai des­co­pe­rit uce­ni­ci­lor taina Schim­bă­rii Tale la Faţă, aprinde şi cre­dinţa noas­tră cea rece cu adi­e­rile cele ne­gră­ite ale Du­hu­lui Sfânt.

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 5

Stelei celei izvorâtoare din Dum­ne­zeu Te-ai ase­mă­nat prin stră­lu­ci­rea ne­gră­ită a Pre­a­cu­ra­tu­lui Tău Trup, Dă­tă­to­rule de Lu­mină, Doamne, când, apro­pi­indu-Te de uce­ni­cii Tăi care dor­meau, ai înălţat Ta­tă­lui Tău, pe înălţimea mun­te­lui, ru­gă­ciu­nea Ta de îm­pă­care. Atunci s-a lu­mi­nat Faţa Ta ca soa­rele şi îm­bră­că­min­tea s-a făcut mai albă decât ză­pada. Apos­to­lii, tre­zindu-se, au văzut slava Ta, a Unuia-Năs­cut din Tatăl, plin de har şi de ade­văr, şi stând cu frică Ţi-au cântat: Ali­luia!

Ico­sul 5

Văzându-Te Apos­to­lii Tăi în Tabor, având chip de om şi Schimbându-Te la Faţă întru slava dum­ne­ze­iască şi vor­bind cu Moise şi cu Ilie des­pre sfârşitul Tău, au înţeles pu­te­rea Ta cea pu­ru­rea fi­i­toare şi dum­ne­zei­rea as­cunsă sub aco­pe­rământul tru­pu­lui, s-au în­spăimântat au­zind cele gră­ite şi s-au desfă­tat de ve­de­rea dum­ne­zeieştii Tale slave. Dar numai atât au văzut cât a putut să în­capă ve­de­rea ochi­lor trupeşti, iar noi îm­pre­ună cu dânşii Îţi cântăm:

Iisuse, Cel ce ai stră­lu­cit uce­ni­ci­lor Tăi dum­ne­ze­iasca şi ne­spusa Ta slavă, stră­luceşte în ini­mile noas­tre Lu­mina Ta cea pu­ru­rea fi­i­toare; Ii­suse, Cel ce ai îm­părtăşit pe întâis­tă­tă­to­rii Legii şi ha­ru­lui cu lu­mina Ta cea mai pre­sus de lume, prin acea îm­părtăşire adună min­tea noas­tră ce ră­tăceşte pu­ru­rea. Ii­suse, Cel ce în Tabor ai dezgo­lit puţin ful­ge­rul dum­ne­zei­rii Tale, as­cuns în trup, dezvă­luie că­de­rile în păcat, as­cunse în conştiinţa noas­tră cea ti­că­loasă; Ii­suse, Cel ce cu ra­zele Lu­mi­nii celei ne­cre­ate ale Tru­pu­lui Tău ai lu­mi­nat mun­tele sfânt, lu­mi­nează cu lu­mina po­run­ci­lor Tale şi su­fle­tele noas­tre cele în­tu­ne­cate. Ii­suse, Cel ce prin Schim­ba­rea la Faţă ai lu­mi­nat mar­gi­nile lumii, lu­mi­nează-ne şi ne în­fru­museţează şi pe noi cei în­tu­necaţi; Ii­suse, Cel ce prin stră­lu­ci­rea lu­mi­nii Tale din Tabor ai curăţat pre­cum ză­pada pe uce­ni­cii Tăi, curăţeşte-ne şi ne în­noieşte şi pe noi cei în­tu­necaţi.

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 6

Văzând bi­ne­cuvântata şi mântu­i­toa­rea Ta gră­ire, Hris­to­ase, Dum­ne­zeul nos­tru, îm­pre­ună cu Moise şi cu Ilie pe mun­tele Ta­bo­ru­lui, uce­ni­cii Tăi Petru, Iacob şi Ioan s-au bu­cu­rat foarte. Petru, având gla­sul plin de iu­bire dum­ne­ze­iască, a zis: "Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, vom face aici trei co­libe: Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una". Noi însă, ne­vred­ni­cii, nu cu­te­zăm a Te în­treba, ci cu sme­re­nie Te rugăm pen­tru milă şi cu glas tre­murând Îţi cântăm: Ali­luia!

Ico­sul 6

Nor lu­mi­nos a stră­lu­cit în Tabor spre în­sem­nare la toată lumea. Petru vor­bea des­pre co­libe, gla­sul Pă­rin­te­lui ves­tea des­co­pe­ri­rea şi ve­ni­rea Du­hu­lui Sfânt i-a um­brit pe Apos­toli şi vârful mun­te­lui l-a în­con­ju­rat. Aceştia şi mai mult s-au în­fricoşat şi, intrând cu frică în nor, au simţit ne­pă­trunsa Ta dum­ne­zeire şi cu multă în­drăz­ne­ală Ţi-au cântat unele ca aces­tea:

Iisuse, Cel ce pe Israel de de­mult în pus­tie l-ai con­dus cu stâlpul de nor, Însuţi şi acum arată-ne calea în Îm­părăţia Ta; Ii­suse, Cel ce pe Apos­to­lii Tăi, în Tabor, cu nor lu­mi­nos i-ai în­vă­luit, aco­peră-ne şi pe noi cu roua Du­hu­lui Tău Cel Sfânt. Ii­suse, Cel ce lo­cuieşti în ce­ruri, în Bi­se­rica ne­fă­cută de mâini, arată-ne şi nouă bi­se­rica dă­tă­toare de lu­mină şi umbra pre­a­cu­rată a dum­ne­zei­rii Tale; Ii­suse, Cel ce nu ai vrut pe pământ cor­turi fă­cute de mâini, zideşte-ne cor­tul cel lă­un­tric, cu bun chip, al Du­hu­lui Sfânt, cu care să mer­gem la ce­ruri. Ii­suse, Cel ce Te îm­braci cu lu­mina ca şi cu o haină, îm­bracă-ne şi pe noi cei dez­brăcaţi cu haina ţesă­tu­rii dum­ne­zeieşti a ne­pri­hă­ni­rii şi curăţiei; Ii­suse, Cel ce ai în­tins cerul ca o piele, îm­bracă-ne şi pe noi cei răniţi în haina lu­mi­noasă ca ză­pada a cereştii Tale fru­museţi.

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 7

Vrând să des­co­pere taina cea din veac as­cunsă a dum­ne­zei­rii Tale, Hris­to­ase, Pă­rin­tele Tău Ce­resc, acum, iarăşi, pre­cum la Ior­dan, în tim­pul Bo­te­zu­lui, a ves­tit că Tu eşti Fiul Lui, şi ast­fel, cu glas, din nor, a măr­tu­ri­sit zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta să-L as­cultaţi". Iar Apos­to­lii, în­fricoşându-se, au căzut cu faţa la pământ, cântându-Ţi: Ali­luia!

Ico­sul 7

Nouă şi prea­slă­vită des­co­pe­rire s-a făcut în Tabor, Stăpâne Doamne, când Apos­to­lii înşişi, vă­ză­tori şi slugi, au­zind gla­sul Pă­rin­te­lui şi tunet din nori, s-au în­spăimântat şi o nouă re­văr­sare de lu­mină deo­dată i-a lu­mi­nat şi, pri­vindu-se unul pe altul, s-au mirat şi, căzând cu faţa la pământ, Ţie, Stăpâne, în­chinându-se, Ţi-au adus aceste laude:

Iisuse, Cel ce eşti Chi­pul Pre­a­lu­mi­nat al Ipos­ta­su­lui Pă­rin­tesc, schimbă viaţa noas­tră cea în­tu­ne­cată şi ne­cu­rată; Ii­suse, Cel ce eşti stră­lu­ci­rea sla­vei Pă­rinteşti, lu­mi­nează su­fle­tele noas­tre cele că­zute şi afun­date în în­tu­ne­ric. Ii­suse, Cel ce eşti mi­nu­nat şi în­fricoşător în slava dum­ne­zei­rii Tale, în­noieşte ve­de­rea noas­tră cea du­hov­ni­cească stri­cată prin păcat; Ii­suse, Pre­a­line, Cel ce eşti plin de iu­bire, prin stră­lu­ci­rea cea ne­spusă a Tru­pu­lui Tău, toată ne­curăţia su­fle­te­lor noas­tre fă-o mai albă decât ză­pada. Ii­suse, Lu­mină fără în­ce­put, în Lu­mina Ta din Tabor arată-ne şi nouă Lu­mina Ta­tă­lui; Ii­suse, Lu­mina cea ne­schim­bată în lu­mina cea ne­vă­zută a Îm­părăţiei Tale, arată-ne şi nouă lu­mina Du­hu­lui.

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 8

În chip mi­nu­nat şi străin, Ţi s-au ară­tat Moise şi Ilie în Tabor, Stăpâne Doamne, văzând în­chi­pu­i­rea Ipos­ta­su­lui dum­ne­ze­iesc şi vor­bind des­pre pă­ti­mi­rea Ta cea de bu­nă­voie ce îţi stă­tea îna­inte. Aco­pe­rindu-i pe ei norul cel lu­mi­nos şi încetând gla­sul din cer, slava Dom­nu­lui s-a luat de la uce­ni­cii Tăi, iar ei Ţi-au cântat: Ali­luia!

Ico­sul 8

Cu totul ai fost întru cele de sus, Cu­vinte al lui Dum­ne­zeu, când Te-ai Schim­bat la Faţă în Tabor, dar nici de cele de jos nu Te-ai des­părţit. Iar când pro­o­ro­cii au ple­cat şi ve­de­rea dum­ne­ze­iască s-a sfârşit, Tu Te-ai apro­piat de uce­ni­cii Tăi, ce că­zu­seră de spaimă la pământ şi, atingându-i cu mâna le-ai zis: "Sculaţi-vă şi nu vă temeţi". Iar uce­ni­cii, des­chizând ochii şi nevăzând pe ni­meni, afară de Tine, s-au bu­cu­rat foarte şi, mulţumind lui Dum­ne­zeu, Ţi-au cântat aşa:

Iisuse, Cel ce ai cu­vin­tele vieţii veşnice, fii tot­dea­una cu noi în că­lă­to­ria pământească; Ii­suse, Cel ce ne-ai să­tu­rat pe noi cu pri­vi­rea dum­ne­zei­rii Tale, nu ne lăsa pe noi sin­guri întru slu­ji­rea Ta. Ii­suse, Cel ce mai îna­inte de Cruce ne-ai lă­mu­rit taina pă­ti­mi­ri­lor Tale de voie, dă-ne nouă tot­dea­una să ne amin­tim de pă­ti­mi­rea Ta; Ii­suse, Cel ce ne-ai ară­tat, mai îna­inte de moarte, slava Ta, dă-ne nouă să înţele­gem tot­dea­una în­dum­ne­zei­rea Tru­pu­lui Tău. Ii­suse, Chi­pul cel ne­schim­bat al Celui ce Este, în­noieşte în su­fle­tele noas­tre pri­vi­rea Chi­pu­lui şi ase­mă­nă­rii Tale; Ii­suse, Cel ce eşti pe­ce­tea cea ase­me­nea Ta­tă­lui, în­sem­nează în tru­pu­rile noas­tre bu­nă­ta­tea cea ne­spusă a Chi­pu­lui Tău.

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 9

Toată firea s-a în­fricoşat, văzând prea­slă­vita Schim­bare la Faţă în Tabor, Hris­to­ase Mântu­i­to­rule: în­ge­rii stând ne­vă­zut cu frică şi cu cu­tre­mur Ţi-au slu­jit Ţie, ce­ru­rile s-au în­spăimântat, pământul s-a cu­tre­mu­rat, văzând slava Dom­nu­lui. Mun­tele Tabor, care până atunci era în­tu­ne­cat şi fumegând, s-a aco­pe­rit cu un nor lu­mi­nos, pen­tru că pe el au stat Pre­a­cu­ra­tele Tale pi­cioare. Iar uce­ni­cii Tăi, Doamne, neputând su­feri să vadă Faţa Ta, au căzut la pământ, aco­pe­rindu-şi feţele, până când, sfârşindu-se ve­de­nia, Tu Însuţi i-ai ri­di­cat şi ei Ţi-au cântat: Ali­luia!

Ico­sul 9

Rito­rii cei deşerţi de înţelep­ciune, ne­fi­ind lu­minaţi de har, nu pot pri­cepe taina prea­slă­vi­tei Tale Schim­bări la Faţă. Pen­tru aceasta, când ai coborât cu uce­ni­cii din munte, ai po­run­cit pri­e­te­ni­lor Tai ni­mă­nui să nu spună din ceea ce au văzut, până când Fiul Omu­lui nu Se va scula a treia zi din mormânt. Şi ei tăcând nu au spus ni­mă­nui nimic în acele zile, din cele ce au văzut şi au auzit, dar în inima lor Ţi-au cântat aşa:

Iisuse, Cel ce pe nor de foc ai fost pur­tat, iz­băveşte-ne cu lu­mina Ta de toată în­ti­nă­ciu­nea su­fle­tească; Ii­suse, Cel ce Te-ai îm­bră­cat în în­tre­gul Adam, lu­mi­nează firea noas­tră cea în­tu­ne­cată. Ii­suse, Cel ce ai desfă­tat pe uce­ni­cii Tăi cu stră­lu­ci­rea dum­ne­zei­rii Tale, desfă­tează-ne şi pe noi tot­dea­una cu învăţătu­rile Tale; Ii­suse, Cel ce ai lu­mi­nat pe uce­ni­cii Tăi prin norul dă­tă­tor de rouă, lu­mi­nează-ne şi pe noi tot­dea­una cu ra­zele prea­slă­vi­tei Tale Schim­bări la Faţă. Ii­suse, Cel ce ai sfinţit Ta­bo­rul cu Pre­a­cu­ra­tele Tale pi­cioare, în­drep­tează pi­cioa­rele noas­tre spre a sluji Ţie pu­ru­rea; Ii­suse, Cel ce cu ne­vi­no­va­tele Tale mâini ai ară­tat uce­ni­ci­lor să urce în mun­tele Tău, în­drep­tează şi mâinile noas­tre în lu­cra­rea fap­te­lor celor bune.

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 10

Vrând să mântuieşti lumea, Te-ai Schim­bat la Faţă în Tabor pen­tru noi, Doamne, ca să ne faci vred­nici de slava Ta ce­rească şi să schimbi tru­pul sme­re­niei noas­tre, ca să fie ase­me­nea sla­vei Tale la în­vi­e­rea cea de obşte şi în Îm­părăţia Ta cea veşnică, pe care ai gătit-o, de la fa­ce­rea lumii, celor ce Te iu­besc pe Tine, de care să ne în­vred­niceşti şi pe noi, pre­cum pe Moise şi pe Ilie i-ai în­vred­ni­cit în Tabor să Te vadă Faţă către faţă şi să-Ţi cântăm cu toţi sfinţii cânta­rea veşnică: Ali­luia!

Ico­sul 10

Împă­rate Pre­aveşnic, toate le-ai făcut spre mântu­i­rea noas­tră. Pen­tru noi ai pri­mit Pre­a­cu­ra­tul trup din Preasfânta Fe­cioară Maria şi ai venit în lumea aceasta având chip de rob. Tot aşa Te-ai Schim­bat la Faţă pe mun­tele cel sfânt, ca să lu­mi­nezi în­tu­ne­ri­cul din­lă­un­trul nos­tru, al celor ce stăm în în­tu­ne­ri­cul şi în umbra morţii şi să ne faci pe noi, din fii ai mâniei, fiii Tăi prea­iubiţi. Pen­tru aceasta cu mulţumire Îţi cântăm:

Iisuse, pe Tabor chi­pul ro­bu­lui l-ai schim­bat, ca pe noi să ne faci din robi ai pă­ca­tu­lui fiii lui Dum­ne­zeu; Ii­suse, chiar tru­pul Tău l-ai dat la moarte, ca firea noas­tră cea că­zută să o pre­faci prin Tine. Ii­suse, Cel ce în Tabor ai ară­tat fru­museţea cea ne­gră­ită a Îm­părăţiei Tale, în­tăreşte în noi pacea şi ade­vă­rul Du­hu­lui Sfânt; Ii­suse, Cel ce prin stră­lu­ci­rea dum­ne­ze­iască a Tru­pu­lui Tău toată făp­tură ai în­dum­ne­zeit-o, în­noieşte-ne şi pe noi prin în­dum­ne­zei­rea tru­pu­lui la a doua Ta ve­nire. Ii­suse, Cel ce în Tabor ai ară­tat focul dum­ne­zei­rii Tale, arde cu foc ne­ma­te­ri­al­nic şi pă­ca­tele noas­tre; Ii­suse, Cel ce ai hră­nit acolo cu prea­dul­cele Tale cu­vinte pe uce­ni­cii Tăi, sfinţeşte şi su­fle­tele noas­tre cele flămânde cu Sfin­tele Tale Taine.

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 11

Cântare de umi­linţă adu­cem Ţie noi ne­vred­ni­cii, pen­tru Schim­ba­rea Ta la Faţă, şi stri­găm: Dă-ne nouă, ro­bi­lor Tăi, înălţimea vieţuirii cereşti şi stră­lu­ci­rea sla­vei dum­ne­zeieşti celei pu­ruri fi­i­toare, iar cu inimă cu­rată în­vred­niceşte-ne, în chip gândit, să ieşim la mun­tele Tău cel sfânt şi să vedem cu ochii minţii prea­slă­vita Schim­bare la Faţă, ca să-Ţi cântăm în chip lu­mi­nos: Ali­luia!

Ico­sul 11

Fiind Lu­mina Ne­pă­trunsă şi Dă­tă­tor de Lu­mină, Ii­suse, Lu­mina cea pu­ru­rea fi­i­toare şi fără de în­ce­put, Lu­mina Ta ai adus-o în lume, pen­tru că ai urcat cu Pre­a­cu­ra­tul Tău Trup în mun­tele Ta­bo­ru­lui şi acolo ai ară­tat uce­ni­ci­lor Tăi lu­mina cea ne­cre­ată şi dum­ne­ze­iască şi chi­pul sla­vei Pă­rinteşti. Aces­tei lu­mini, mai pre­sus de fire, să ne faci şi pe noi părtaşi, ca să-Ţi cântăm din adâncul su­fle­tu­lui unele ca aces­tea:

Iisuse Hris­to­ase, Lu­mina cea ade­vă­rată, în­tăreşte su­fle­tele noas­tre, cu cu­gete bune, în toate zi­lele că­lă­to­riei noas­tre pământeşti; Ii­suse, Îm­pă­rate, Lu­mina cea fără în­ce­put, aprinde din nou fă­clia cea stinsă a su­fle­tu­lui până în ziua sfârşitu­lui nos­tru. Ii­suse, Lu­mina Lină, Care dai viaţă, tri­mite su­fle­te­lor noas­tre lu­mină şi viaţă în cea­sul cel în­fricoşător al morţii noas­tre; Ii­suse, Lu­mina Sfântă, Care lu­mi­nezi şi arzi, scoate-ne atunci din bezna în­tu­ne­ri­cu­lui. Ii­suse, Lu­mina Prea­dulce şi Preasfântă, însoţeşte-ne către lu­mina pa­la­tu­lui Tău ce­resc prin­tre vă­mile amare ale vă­z­du­hu­lui; Ii­suse, Lu­mina cea mai lu­mi­noasă decât orice soare, lu­mi­nează-ne în stră­lu­ci­rea sfinţilor Tăi, în ziua cea ne­în­se­rată a Îm­părăţiei Tale.

Iisuse, Dum­ne­zeul cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 12

Dăruieşte-ne, Doamne Ii­suse, harul Tău, pe care în Tabor l-ai dat aleşilor Tăi uce­nici Petru, Iacob şi Ioan, şi ne primeşte pe noi ca şi pe aceia, ca îm­brăcaţi cu pu­tere de sus şi lu­minaţi de Duhul Sfânt, având inima cu­rată şi duhul în­noit, să urcăm în Ta­bo­rul cel gândit, mergând din pu­tere în pu­tere, ne­vo­indu-ne mai mult în post şi ru­gă­ciune şi pe­trecând întru ne­pri­hă­nire, să-Ţi cântăm cu vred­ni­cie: Ali­luia!

Ico­sul 12

Cântând Pre­a­cu­rata Schim­bare la Faţă prea­slă­vim dum­ne­ze­iasca Ta slavă ară­tată în Tabor, ne în­chi­năm dum­ne­zei­rii şi pu­te­rii Tale şi cre­dem cu Petru că Tu eşti cu ade­vă­rat Hris­tos, Fiul Dum­ne­ze­u­lui Celui Viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei pă­cătoşi şi cântăm îm­pre­ună cu Apos­to­lii, din adâncul su­fle­tu­lui: bine este să fim noi aici îm­pre­ună cu Tine. Pen­tru aceasta nu ne ruşina pe noi, cei ne­pu­tin­cioşi şi în­vechiţi în trup, care cre­dem întru Tine, ci ne aco­peră cu lu­mina dum­ne­zeieştii Tale stră­lu­ciri pe cei ce cu dra­goste Îţi cântăm:

Iisuse, Soa­rele cel ne­a­pus, Care ai ră­să­rit în Tabor, lu­mi­nează-ne cu dum­ne­ze­iasca Ta stră­lu­cire; Ii­suse, Lu­mina cea ne­a­junsă, Care Te-ai ară­tat întru Schim­ba­rea Ta la Faţă, în­că­lzeşte-ne cu îm­părtăşirea ha­ru­lui Tău. Ii­suse, Bi­se­rica Veşnică a Ie­ru­sa­li­mu­lui Ce­resc, sălăşluieşte-ne în cor­tul Tău dum­ne­ze­iesc; Ii­suse, Floa­rea cea bi­ne­mi­ro­si­toare a ra­i­u­lui, în­mi­res­mează-ne şi pe noi cu aro­ma­tele sfinţeniei şi ale curăţiei. Ii­suse, Focul cel curăţitor, Care ai vrut să curăţeşti cerul şi pământul de orice în­ti­nă­ciune, curăţeşte-ne şi pe noi de toată în­ti­nă­ciu­nea tru­pu­lui şi a du­hu­lui; Ii­suse, Pia­tra cea preţioasă, Care ai lu­mi­nat Sio­nul cel de sus cu fru­museţe dum­ne­ze­iască, în­vred­niceşte-ne şi pe noi să vedem această fru­museţe.

Iisuse, Dum­ne­ze­ul­cel Pre­aveşnic, bine este nouă să fim tot­dea­una sub aco­pe­rământul ha­ru­lui Tău!

Con­da­cul 13

O, Prea­dulce şi Ato­tbu­nule Ii­suse, Cel ce în Tabor ai stră­lu­cit cu slava dum­ne­ze­iască, primeşte acum această puţină ru­gă­ciune a noas­tră, pre­cum ai pri­mit în mun­tele cel sfânt în­chi­na­rea uce­ni­ci­lor Tăi, aşa şi pe noi în­vred­niceşte-ne să ne în­chi­năm prea­slă­vi­tei Tale Schim­bări la Faţă, ca stră­lu­cind în lu­mina fap­te­lor bune, să se lu­mi­neze prin Tine în­tu­ne­ri­cul pă­ca­tu­lui ce lo­cuieşte în noi şi să ne ară­tăm vred­nici moşte­ni­tori ai Îm­părăţiei Tale celei veşnice, unde cu toţi sfinţii să-Ţi cântăm: Ali­luia!

Се́й конда́къ глаго́лется три́жды. Та́же Икосъ 1-й и Конда́къ 1-й

Ru­gă­ciune

Doamne, Ii­suse Hris­to­ase, Dum­ne­zeul nos­tru, Care lo­cuieşti întru Lu­mina cea ne­pă­trunsă, şi eşti Stră­lu­cire Sla­vei Ta­tă­lui şi Chip al Ipos­ta­su­lui Său! La pli­ni­rea vre­mii ai venit, Tu, pen­tru mila cea ne­spusă faţă de nea­mul ome­nesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai sme­rit pe sine, as­cul­tă­tor fiind chiar până la moarte. Totuşi, îna­inte de Cruce şi de pă­ti­mi­rea cea de bu­nă­voie, în mun­tele Ta­bo­ru­lui, Te-ai Schim­bat la Faţă, întru slava Ta dum­ne­ze­iască, îna­in­tea sfinţilor Tăi uce­nici şi Apos­toli, ca atunci când Te vor vedea răs­tig­nit şi dat morţii să pri­ceapă că pă­ti­mi­rea este de bu­nă­voie şi dum­ne­ze­iască. În­vred­niceşte-ne şi pe noi, pe toţi, să prăz­nuim Pre­a­cu­rata Schim­bare la Faţă cu inimă cu­rată şi cu minte ne­în­ti­nată, să urcăm în mun­tele Tău cel sfânt, în sălaşul sfin­tei Sla­vei Tale, unde este gla­sul curat al celor ce prăz­nu­iesc, gla­sul ne­spu­sei bu­cu­rii, ca acolo, îm­pre­ună cu sfinţii, Faţă către faţă, să vedem slava Ta, în ziua cea ne­în­se­rată a Îm­părăţiei Tale şi să prea­slă­vim Preasfânt Nu­mele Tău, îm­pre­ună cu Cel fără de în­ce­put al Tău Pă­rinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Fă­că­to­rul Tău Duh, acum şi pu­ru­rea şi în vecii ve­ci­lor. Amin.

Aca­tis­tul Schim­bă­rii la Faţă a Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos în limba Română
Alte im­nuri în limba Română